Tags

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,


1. Unul dintre criticii societatii de consum si a valorilor propuse de consumerism trateaza aceasta problema in jurul anului 1970 intr-o lucrare de referinta pentru curentul postmodernist sub numele “Societatea de Consum. Mituri si structuri”. Preaslavirea consumului mai presus de orice, raportarea la cotidian cu indarjire, agresivitate si sexualitate afisata continuu, transformarea in marfa a sensibilitatii si emotiilor, vizualizarea a orice sunt idei pe care le-am pastrat din carte, dar si pentru ca de multe ori se suprapun inca societatii existente. Autorul nu mai este printre noi de ceva timp, insa numele lui se regaseste printre cele patru variante de mai jos:

2. “Homo homini lupus” sau “razboiul fiecaruia cu toti ceilalti”. In ciuda atribuirii deseori lui J.J. Rousseau, ideea de contract social, de transfer a puterii oamenilor catre stat in schimbul garantarii securitatii, apare in scrierile acestui autor. Egoismul domina natura umana si de aici nevoia existentei statului. Menit cumva sa impace doua realitati juridice, aceea a dreptului existent la un moment dat cu dreptul natural (care ar trebui sa supravietuiasca timpului, indifferent de constrangeri). Lucrarea poarta numele de “Leviathan” inspirata de numele monstrului marin din Biblie. Autorul “Leviathanului” este:

3. Socrate nu a scris niciodata o lucrare filozofica. Dar ajunge sa bea cucuta, pedepsit de micimea celorlalti oameni (“Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaște zeii recunoscuți de cetate și de a introduce divinități noi; în plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa cerută: moartea”) in anul 399 i.e.n si sa lase o grea mostenire lui Platon, aceea de a transforma metoda sa de interogare a adevarului in piatra de temelie a filozofiei occidentale. Cel mai cunoscut dialog al sau aduce in discutie mitul pesterii. Platon propune un grup de oameni care locuiesc intr-o pestera, legati de un perete in subteran astfel incat sa nu vada lumina de afara. In spatele lor arde constant un foc care luminează diferite statui care sunt mutate de altii si care produc umbre ce se misca pe peretii pesterii. Oamenii pesterii considera aceste umbre ca sunt realitatea lor si nu banuiesc nimic din ceea ce se afla in spatele lor. Alegoria suporta multiple interpretari, dar eu propun aici doar sa identificam “dialogul” in care se regaseste acest mit si o prezentare “imatura” a lui, in format video:

4. “Patul lui Procust” si “Jocul ielelor” sunt doua lucrari ale unui scriitor roman. Una este o piesa de teatru cealalta este un roman. Unii spun ca daca Zaraza a existat, nici autorul acestor doua lucrari nu i-au fost straine farmecele femeii. Zavaidoc si Cristian Vasile au iubit-o pana au ucis-o, insa inca inainte de sfarsitul tragic misterul acestei femei era in spatial public al discutiilor de cafenea din perioada interbelica. Revenind la intrebare, cine este autorul “Jocului ieleleor”?

5. A castigat premiul Goncourt in anii de dupa revolutia noastra. A scris “Toate diminetile lumii”, dar nu despre aceasta lucrare va scriu. Ci despre “Sexul si spaima”. O lucrare ce discuta despre obiceiurile si spaimele sexuale ale anticilor. Ce analizeaza picturile oprite in timp de eruptia Vezuviului si redescoperite la o distanta uriasa in timp. Pentru multi oameni crescuti in spatiul dominat de conceptiile propuse de biserica si institutiile din perioada comunista, aceasta lucrare poate parea ca a fost scrisa despre anii prezentului si obiceiurile sunt neschimbate. Dar doar pentru acei care au indrazneala sa uite de anii Inchizitiei (de exemplu de papa Inocentiu al VIII-lea a emis bula “Summa desiderantes”, care condamna dorinta si seductia sexuala si acuza vrajitoarele de producera impotentei si a infertilitatii), de perioada comunista (in care materialele despre sexualitate apartineau securitatii sau cadrelor medicale), precum si de multe alte perioade de ipocrizie.

Indraznesc sa va propun un citat reluat si de editura Humanitas ce a publicat cartea:

Cand August a reorganizat lumea romana sub forma imperiului, erotismul fericit, antropomorf si clar al grecilor s-a transformat in melancolie inspaimantata. Cuvantul”phallus” nu exista. Romanii numeau fascinus ceea ce grecii numeauphallos. In lumea oamenilor, ca si in regnul animal, fascinatia il constrange pe cel ce priveste sa nu-si mai desprinda privirea. Este imobilizat, lasat fara vointa, inspaimantat”.

Iata un sens ascuns al termenului “fascinatie”. Cel ce propune aceasta lucrare si exercitiu de ne-uitare este: